Arheologia peisajului

Arheologia peisajului de Alexandra Bivolaru

Peisajul, privit simplisit şi în acelaşi timp holistic ca loc de desfăşurare a istoriei omenirii, a manifestat o deosebită atracţie pentru numeroşi cercetători din diverse domenii, de la geografi şi antropologi până la etnologi şi, desigur, arheologi. Atenţia noastră se opreşte asupra celor din urmă. La prima vedere utilizarea conceptului de peisaj şi practica arheologică ridică ceva semne de întrebare despre compatibilitatea dintre cele două. Problema nu este însă la utilitatea pe care o are peisajul în cercetarea arheologică, ci la definirea termenilor, atât cel de peisaj, cât şi cel ce a decurs normal din această nouă abordare, şi anume arheologia peisajului. Dificultatea definirii celui dintâi a apărut odată cu introducerea celui de-al doilea, în 1974, când Mick Aston si Trevor Rowley îl folosesc pentru prima dată în lucrarea Landscape Archaeology: An Introduction to Fieldwork Techniques on Post-Roman Landscapes, pentru a crea, în viziunea lor, "o legătura între arheologia de teren şi începuturile studierii istoriei peisajului"[1]. Introducerea termenului pentru prima dată în anii ’70 nu a însemnat însă o noutate în domeniu. Studiul peisajului a fost dintotdeauna înglobat în cercetarea arheologică, însă importanţa studierii sistematice a peisajului dintr-o perspectivă arheologică începe să prindă contur abia din anii ’60. Discuţiile teoretice din spaţiul academic anglo-saxon începute în această perioadă se fructifică spre sfârşitul acesteia, când se trasează o linie distinctivă între practicile studierii culturii materiale în relaţie cu factorii măsurabili din mediul înconjurător şi dezvoltarea unui corpus de teorii despre percepţia oamenilor din trecut asupra peisajului.

Definiţiile propuse de către cercetători, precum şi teoriile despre cele două concepte, sunt extrem de numeroase şi uneori contradictorii. . Dacă utilizarea conceptului în sfera cotidianului are un înţeles relativ clar şi comun, în sfera arheologiei situaţia nu este chiar atât de simplă. Folosit din ce în ce mai des în domeniu, termenul de peisaj a devenit sinonim -şi astfel confundat- cu mediul natural sau cu modelul aşezărilor, căci autorii folosesc numeroase referinţe ale conceptului de peisaj, care subliniază atât o componentă naturală (peisaj ecologic, geomorfologic, etc.), cât şi una culturală (peisaj tehnologic, organizational, etc.)[2]. Pornind de la această problemă putem găsi o rezolvare în teoria conform căreia peisajul nu este un dat în întregime natural, dar nici un rezultat în întregime cultural, fiind mai degrabă rezultatul unei interacţiuni între percepţia umană asupra peisajului şi funcţionalitatea acestuia[3]. Tuan defineşte peisajul ca un construct mental, dar la fel de bine ca pe o entitate fizic măsurabilă[4]. Peisajul se formează în urma unor procese deopotrivă naturale şi culturale, continue şi discontinue, în care factorul uman interacţionează cu cel ecologic, efectul fiind o serie de manifestări în spaţiu ale unei reţele de credinţe, comportamente, activităţi[5]. Mai departe însă de această discuţie referitoare la definirea conceptului de peisaj, este de remarcat funcţia cea mai importantă pe care o are acesta, anume valoarea sa de patrimoniu. Astfel, în 1992, UNESCO adoptă legea prin care sunt recunoscute şi protejate aşa-numitele peisaje culturale, definite ca acele peisaje distincte rezultate în urma unei îndelungi interacţiuni determinată de factori culturali, între om şi mediu, peisajul rezultat fiind o sumă de dovezi fizice şi imateriale ale acestei relaţii. Astfel, acesta dobândeşte valoare de patrimoniu, ca mărturie a unor credinţe, obiceiuri, sisteme comportamentale din trecut. În prezent, există 66 de peisaje culturale incluse în lista UNESCO.
Aşa cum conceptul de peisaj comportă o întreagă serie de interpretări, neexistând o anumită rigurozitate în utilizarea termenului, şi arheologia peisajului se confruntă cu aceeaşi problemă. Abordarea arheologică a peisajului poate fi puntea de legatură între teoriile procesualiste şi cele post-procesualiste. Dacă lumea ştiinţifică nu a ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte paradigma arheologiei peisajului, a reuşit însă o conturare a ceea ce nu e, şi anume o paradigmă ce vine să înlocuiască în totalitate arheologia procesualistă. O analiză a peisajului este complementară cercetării arheologice sistematice. Arheologia peisajului preia caracteristica holistică a peisajului, fiind astfel un demers multidisciplinar, care îşi însuşeşte perspective teoretice din numeroase câmpuri ştiinţifice adiacente. Interdisciplinaritatea acestui tip de cercetare se datorează şi faptului că procesele naturale şi/sau culturale ce se desfăşoară într-un anumit timp şi spaţiu lasă urme vizibile pentru generaţiile următoare, astfel influenţându-le. Wilkinson consideră arheologia peisajului ca fiind mijlocul prin intermediul căruia putem reconstrui şi înţelege societăţile din trecut prin studierea proceselor tafonomice, modelelor economice şi a sistemelor simbolice şi culturale cu ajutorul metodelor geo-arheologice, aerofotogrametriei, teledetecţiei şi cercetării de teren[6].

Probabil cel mai mare avantaj al arheologiei peisajului este necesitatea studiilor multidisciplinare. Un factor important din acest punct de vedere îl reprezintă progresul tehnologic. Acest atuu a fost pe deplin folosit de arheologii ce se ocupă de studiul peisajului. Mijloacele de teledecţie, imaginile satelitare precum şi modelarea digitală au favorizat dezvoltarea arheologiei peisajului. Fiind mijloace non-intrusive, acestea nu distrug obiectul cercetării, precum arheologia sistematică, însă acest lucru nu înseamnă că una o exclude pe cealaltă. Faţă de arheologia sistematică, arheologia peisajului presupune o analiză micro-regională. Noile tehnologii vin în sprijinul acestui tip de analiză, însă pentru ca demersul să fie corect şi rezultatele satisfăcătoare, acestea trebuie coroborate cu studii privind geomorfologia, geologia şi geografia zonei, diverse date provenind din resursele cartografice şi măsurătorile topografice, dar, şi poate în mod special, din cercetări arheologice de teren. Cert este că apariţia în ultimele două decenii a unor tehnologii avansate de achiziţie a datelor cu componentă spaţială a modificat şi cercetarea în domeniul arheologiei. Poate una dintre cele mai semnificative realizări tehnice din ultimii 30 de ani pentru practica arheologică este sistemul informatic geografic, cunoscut sub acronimul GIS sau SIG, în limba română

În concluzie se poate spune că arheologia peisajului poate fi cea mai cuprinzătoare ramură a arheologiei, atât din punct de vedere al teoriei, cât şi al metodei, folosind atât metode ştiinţifice exacte cât şi abordări la nivel socio-cultural.


Bibliografie:
Anschuetz et alli - Kurt F. Anschuetz, Richard H. Wilshusen, Cherie L. Scheick, An Archaeology of Landscapes: Perspective and Directions, Journal of Archaeological Research, 9, 2, 2001, p. 157-211.
Aston, Rowley 1974 - M. Aston, T. Rowley, Landscape Archaeology: an introduction to fieldwork techniques on post-Roman landscapes, Newton Abbot, 1974.
Hodder 2001 - I. Hodder, Archaeological Theory Today, Cambridge, 2001.
Heilen 2005 - M. Heilen, An Archaeological Theory of Landscapes, Arizona, 2005.
Ingold 1986 - T. Ingold, Evolution and Social Life, Cambridge, 1986.
Ingold 1993 - T. Ingold, The Temporality of the Landscape, World Archaeology, 25, 2, 1993, p. 152-174.
Ingold 2000 - T. Ingold, The Perception of the Environment. Essays on livelihood, dwelling and skill, Londra, 2000.
Layton, Ucko 2005 - R. Layton, P. Ucko, The Archaeology and Anthropology of Landscape. Shaping your landscape, Londra, 2005.
Tilley 1994 -C. Tilley, A Phenomenology of Landscape: Places, Paths and Monuments, Oxford, 1994.
Tuan 1977 - Yi-Fu Tuan, Space and Place. The Perspective of Experience, Minneapolis, 1977.
Tuan 1979 - Yi-Fu Tuan, Space and Place. Humanistic Perspective, Philosophy in Geography, 1979, p. 387-427.
Wilkinson 2004 - T.J. Wilkinson, Archaeological Landscapes Of The Near East, Arizona, 2004.

Surse web
www.icomos.org
http://whc.unesco.org


Alexandra Bivolaru
Bucureşti, 2014

1.Aston, Rowley 1974, 11.
2.Anschuetz, Wilhusen, Scheick 2001, 2.
3.Heilen 2005, 20-21.
4.Tuan 1979, 6.
5.Heilen 2005, 30.
6.Wilkinson 2004.

Home

The project

Projects

Concept

Landscapes

Map

joomla site stats